IOAN CRISTINEL ZAHARIA
Poeta recién llegado
Un recuerdo a la sombra del castaño secular
Dedicatoria:
Para los expatriados de Brașov, Romania, aquellos que pasaron por las aulas del Colegio Șaguna; un recuerdo de los castaños de nuestro querido parque.
Un copac-monument, castanul care înconjoară coroana de fier,
singuratic, două secole de verticalitate în fața unei pânze de cer,
păzitorul unei școli vechi, adăpostind primele
frunze către o lume a templelor false și rotunde.
O urmă uriașă de verde brut într-un oraș care trece pe lângă el,
unde timpul nu curge, ci stă pe straturi dense de scoarță.
Acolo am ascuns cândva secrete și primele iubiri ale adolescenței,
în timp ce lumea mare era construită dincolo de zidurile școlii.
Apoi, s-a făcut târziu. Jumătate de secol: o simplă schimbare de peisaj.
Oamenii au plecat să devină serioși,
mașinile au ocupat trotuarele cu zgomotul lor metalic,
iar timpul a orchestrat un mic scandal cromatic:
ne-a vopsit firele bărbii în alb și argintiu.
Astăzi, un autor nostalgic stă lângă el cu brațele încrucișate,
sprijinindu-se de un trunchi care refuză să devină trecut;
un contrast perfect în retina orașului, unde a trecut o viață.
În ramurile sale a adunat păsările și vântul verii,
verdele etern al frunzelor, negrul maturității și albul amintirii.
Am blocat un vârtej de amintiri între coperțile unei cărți,
un contraatac pe hârtie împotriva uitării drumurilor necartografiate.
"Salut, vechi prieten!" spune gândul neliniștit din interior;
frunzele șoptesc o legănare romantică, o ironie
subtilă despre Timpul lipsit de scrupule care, îngrozit să fie prins în ultima sa minciună,
fuge în umbre, lăsându-ne în fața destinului nostru.
Nu există nicio exaltare în acest secol împărțită în două jumătăți inegale,
ci doar o nuanță modernă de alb, negru și verdele porții.
Doi complici care l-au păcălit pe al doilea, mereu supravegheați de Cronos,
privind spre același soare, cu o scânteie de optimism.
Dedicatoria:
Para los expatriados de Brașov, Romania, aquellos que pasaron por las aulas del Colegio Șaguna; un recuerdo de los castaños de nuestro querido parque.
Un copac-monument, castanul care înconjoară coroana de fier,
singuratic, două secole de verticalitate în fața unei pânze de cer,
păzitorul unei școli vechi, adăpostind primele
frunze către o lume a templelor false și rotunde.
O urmă uriașă de verde brut într-un oraș care trece pe lângă el,
unde timpul nu curge, ci stă pe straturi dense de scoarță.
Acolo am ascuns cândva secrete și primele iubiri ale adolescenței,
în timp ce lumea mare era construită dincolo de zidurile școlii.
Apoi, s-a făcut târziu. Jumătate de secol: o simplă schimbare de peisaj.
Oamenii au plecat să devină serioși,
mașinile au ocupat trotuarele cu zgomotul lor metalic,
iar timpul a orchestrat un mic scandal cromatic:
ne-a vopsit firele bărbii în alb și argintiu.
Astăzi, un autor nostalgic stă lângă el cu brațele încrucișate,
sprijinindu-se de un trunchi care refuză să devină trecut;
un contrast perfect în retina orașului, unde a trecut o viață.
În ramurile sale a adunat păsările și vântul verii,
verdele etern al frunzelor, negrul maturității și albul amintirii.
Am blocat un vârtej de amintiri între coperțile unei cărți,
un contraatac pe hârtie împotriva uitării drumurilor necartografiate.
"Salut, vechi prieten!" spune gândul neliniștit din interior;
frunzele șoptesc o legănare romantică, o ironie
subtilă despre Timpul lipsit de scrupule care, îngrozit să fie prins în ultima sa minciună,
fuge în umbre, lăsându-ne în fața destinului nostru.
Nu există nicio exaltare în acest secol împărțită în două jumătăți inegale,
ci doar o nuanță modernă de alb, negru și verdele porții.
Doi complici care l-au păcălit pe al doilea, mereu supravegheați de Cronos,
privind spre același soare, cu o scânteie de optimism.
